Cât în Mediaș mai cântă trei chitări și două fete

A'ceput cu-n mic alint. Apoi vântul s-a'ntetit.
Frunză crengii se'nfioara, căutând spre asfințit.
Soarele, încet, se pierde în culori duse de vânt,
Unde apele Tarnavei, leagă cerul de pământ.

Își întind înalte dealuri, unbre lungi, peste oraș.

Iat'o patimă de datini; visătorul Mediaș.
Din păduri, îi fac mătănii, crengi întinse-a plecăciune.
Văd orașul cum visează la a timpului minune.

E-o pictură de Dali, cu străzi strâmbe și cu case
Colorate și gândite, straja timpului rămase.
Printre străzi bătute-n piatră, curge răul de asfalt.
În piață milenară, stau clădirile la sfat.

Pe sub pașii noștri repezi și mereu grăbiți de viață,
Se-adanceste'ncet trecutul și bătrână lui povată.
Trec căruțe colorate, zumzăind cu mult mister.
Mestecând numai jăratec, le trag caii lor de fier.

Se aud cantind trompeții, ceasul turnului, spre zări.
Ca o sama de cuvinte, porumbei's căutări.
S-a topit de mult tăcerea, vie-ascunsă-n felinare.
Nu mai are torțe ceasul, să-l citim din depărtare.

Supărat de-atâtea blocuri, scoate piept, zidul cetății.
Multe limbi, puse-n biserici, bat în clopotele vieții.
Doi iubiți, uitând de lume, pe o bancă se săruta.
Trei chitări și două fete, la un colț de stradă cântă.

Turnul stă și îi ascultă, în secundă lui cea mare.
Chiar de-i înclinat de vreme, se înaltă în picioare.
E-o minune pentru cine, către el venind, privește.
Ca stejarul din pădure, el tot crește, crește, crește.

Cum să nu se'nalte mândru, când ne vede la un loc,
Și aude-n glasuri multe, faine, cântecele folk.
Noaptea, cerul ce coboară, ne privește cu sclipiri.
Sub luminile din parcuri ne găsește regăsiri.

Fiecare stradă este cânt din viață ei trecută.
Doi bătrâni se-opresc o clipă și îmi păr că le ascultă.
Sub biserica bătrână, câțiva tineri, stau pe trepte,
Ascultând ce frumos cântă, trei chitări și două fete.

Noaptea, peste tot stăpână, vinde stelele la vrac.
Din frumoasă mea de luna, a mușcat un vârcolac.
Casele, cu-oblonuri mari, ce par farduri de mirese,
În secret, le țin isonul râsetelor de la mese.

Pictor, rătăcit, pictează pe-a lui pânză, o femeie.
Un poet, așează-n versuri preaiubita lui idee.
Ceasul turnului oftează. Timpul stă să mai aștepte,
Cât în Medias mai cântă, trei chitări și două fete.



Marcel Cimpeanu
Medias 09.09.2012

Flori de 8 martie

Un rasarit in martie ne cheama.
2012 ani s-au implinit
De cand barbatii calculeaza-n teama
Al dragostei posibil rastignit.

Si ca sa nu se-ntample asta
Adus-am aste flori cu noi
Ce le-am luat de pe planeta albastra
Sa vada ce frumoase sunteti voi.

Martor e universul rece
De ce e pe pamant prea cald.
Cu atatea flori veti intelege
De ce atatea stele ard.

Cum materia amorfa moare
Cand viata-i constiinta ei,
Asa voi transformati in floare
Si dusmania dintre zei.

Cum poti da din ceva viata
Fara zeita ca sa fi ?
Barbatii spun planetei Mama
Fiindca le-ati dat a lor copii.

Si pe pamant cand calca fapta
Barbatilor ce va iubesc,
Rasadul vostru este 'nalta
Sperant-a veacului ceresc.

Voi zilnic lumii schimbati fata,
Cu flori, de unde vom culege.
Ale voastre lacrimi ne dau viata
Si ne coboara a-ntelege.

Pentru un zambet ce-i speranta,
Pentru priviri ce dau fiori,
Fiindca ne dati un sens in viata
Va multumim si-aducem flori.


Marcel Cimpeanu

Cornel Fugaciu - Clepsidra cu lumini

   Volumul de poeme in stil haiku al mediesanului Cornel Fugaciu, "Clepsidra cu lumini", este o carte ce poate fi descrisa in multe feluri si nu te poti hotari cum sa o faci. Este intrebare si raspuns trecut prin anotimpuri. Este "Ca un fluture: esarfa de mireasa - din floare-n floare","Pescarus in zbor, valuri si alte valuri, panze pe catarg", "E liniste-n cer. Pe apa din fantana - nor in oglinda", "Aceeasi umbra printre razele lunii. Fara cuvinte."
    Citind ultima fila am inchis cartea si am asezat-o cu grija in fata mea. Tac. Langa ea este aparatul de fotografiat. Imi vine sa o fotografiez pentru postare. Ma uit la aparatul foto. Renunt. As strica o imagine cu aceasta saraca unealta.

Cu mult drag pentru cine are nevoie

De 1 martie, pe langa martisoare, bloggerii medieseni au oferit si lucruri de larga folosinta pentru cei ce au nevoie. Campania a inceput practic. Veniti alaturi de noi sa fim alaturi de cei ce au nevoie.

Statia de troleibus din Gura Campului, langa vechea alimentara, un loc numai bun de a ne pune in slujba crezului nostru.

Noi credem ca cei ce si-au pierdut speranta sau increderea, pot gasi in gestul nostru, speram al tuturor, ideea ca nimic nu e pierdut. Putem fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat !

Martisor

Se sting zapezi. Copacii-s doar rupturi.
Lumina nu-i decat numai tacere.
In aer simt miros uitat de scrum,
Ce-n urma-l lasa iarna cu durere.

Oamenii 'mpar ce n-au fost niciodata.
Incet pasesc, parca invata mersul.
Privesc in sus tacerile de piatra.
Statuie este-n mine universul.

Din sufletul de alb ce nu mai plange,
O inima, ce a uitat sa doara,
La care numai gandul vostru ajunge,
E martisorul ce vi-l dau, sa ceara.

Legate-n rime, cant de primavara,
S-aduca zambet unde-i numai dor,
Privirea voastra vesnic sa nu doara,
Va dau a mele vise martisor.


Marcel Cimpeanu
Medias 29.02.2012

Celor cu inima mare; alaturati-va noua !

    Acest videoclip l-a postat un poet din grupul deschis Ruga Fara Sfarsit proiect pentru Cartea Recordurilor. L-am seruit si bloggerii medieseni s-au indragostit de el atat de mult incat au venit cu ideea sa incepem un proiect prin care sa daruim dezinteresati orice, celor ce au nevoie; "Cu mult drag, pentru cine are nevoie". A fost subiectul intalnirii bloggerilor medieseni de ieri de la Joben Club. Veniti alaturi de noi.



   
    
     Cu totii purtam fara sa ne dam seama, o vesta de protectie. Suntem programati sa ne aparam interesele. Vesta lucreaza ca un scut care ne opreste de la actiuni ce ne pot face sa pierdem ceva. Vesta ne face egoisti. Ne cere sa pastram cat mai mult pentru noi. Vrem sa fim iubiti dar nu iubim cu adevarat din cauza vestei. Vesta pare ca ne apara si ne opreste pornirile. E creata de instinctul de conservare.
    Dar in interiorul vestei este inima ta. Nu lasa vesta sa o ingradeasca. Nu ai nimic de pierdut.
    Nu pari mai destept si mai important daca nu lasi inima sa vorbeasca. Inima nu te poate umili. Dragostea nu trebuie sa te rusineze. Mandria nu are ce cauta in calea ei. Da cand poti si vei primi cand ai nevoie.

O alta doamna

Te vad frica inghetata a padurii-n care tremuri.
 Luna-si bate joc de tine si-ti arunca doar blestemuri.
 Vantul rade 'ncet de neguri si ma ia-n a lui aripa.
 Zbor in mine-n plina noapte si cobor clipa de clipa.

Doamna noptii vine moarta si se-aseaza langa mine:
 -Draga eu ti-am fost consoarta toata viata, sti preabine!
 -Lasa-ma cu vorbe moarte, rece-a timpului cucoana!
 N-ai curaj a ma privii de sub neagra ta naframa.

-Cand ti-am acceptat nascarea, te-am impins in asta lume
 Mi-ai ranit orgoliul propriu c-ai uitat de al meu nume.
 Dar acuma hai cu mine. Sti. Noi doi eram vointa.
 N'are rost sa te mai chinui, vezi ce mare-i suferinta!
 Ai trait cu acele eve care toate-au fost ca una.
 Ai baut destul din ele, le-ai gustat destul minciuna.
 Ai vazut ce-ai fost aici. Doar bataia lor de joc.
 Nu vezi ca nu-si iubesc viata si sunt toate nenoroc?
 De ce sa mai sprijini umbre cu lumina ta aprinsa,
 Sa te certi cu vesnicia intr-o flacara nestinsa?
 Cine vede adevarul? L-ai pierdut, L-ai dat pomana.
 Plang cand vad ca te lasi singur amagit de-o curtezana.
 Haide lasa toate-aceste, uita de-a lor anotimpuri
 Si-o sa fim din nou tacerea, calma, dincolo de timpuri.

-Noi ne stim din viata-mi lunga, ce-i frumoasa, chiar de doare,
 Di'nainte de, pe mama, ai lasat sa-mi dea nascare.
 Sa 'ntelegi, tu lasa-ti lunga coas'a ta deoparte.
 Pune-ti creanga peste pieptu-mi sa simti inima cum bate.
 Simti? Aicea-i adevarul, cel ce-l vreau inca a da.
 Asta imi este motivul pentru care vreau a sta.

-Cum? Ma parasesti pe mine, ca sa suferi si mai mult?
 Plec, a tale vorbe vi nu mai vreau sa le ascult.
 Vei cersi tu ziua-n care sa iti iau al tau suspin!
 Cand iti vei dori mai mult, eu atuncea n-am sa vin!
 Vietuieste si iubeste, da-ti tot sufletul din tine!
 Latra-n viata catre nimeni sa primesti ce are-un caine.

-Tu nu sti, nebuna neagra, ce frumos este sa speri.
 Sa primesti cuvinte tandre pentru... numai mangaieri.
 Sa saruti frunti preagandite si sa fi privit sublim.
 Sti tu ca citesc cuvinte si in fata lor ma-nchin?
 Ca atunci cand canta struna, rezoneaza cu un gand,
 Cu o inima din care iasa lacrima curgand?
 N-ai vazut plangand vioara, n-ai vazut chitari plangand,
 Cum plang rugile-n cuvinte, cum se sfarma omu-n gand.
 Tu nu sti cum toate acestea sunt chemarea ce ma tine
 Si-mi vorbesti despre femeie, despre vorbe si suspine?

-Sentimente... imi faci greata. Uite craniul mi-l descopar;
Asta este chipul dragei, doar cuvinte il acopar.
Pietul, uite, coaste negre, sani nu are, i-o minciuna
Si spurcata de cuvant este e vesnic a ei gura.
N-are suflet, fara mila-i, si mereu fara de lege,
N-are ochi ca sa te vada, nici voita de-a'ntelege.
E blestem si suferinta, e nimic, citeste-ti cartea,
Uite unde-o sa ajungi, e finalul, este moartea.

-Moarte, tu mi-ai dat nascare. Acum ea imi da doar viata.
Dute-n lumea mea uitata si mai lasa-ma'n speranta.
E minciuna mea cea dulce.Cu saruturi sani imi iau.
Buze vi imi dau crezare si in ochi aprinsi ma dau.
Rad sub gene, mor in vise si renasc intr-un alint
Cand ma bucur de cuvantul ce-l ador ca sa ma mint.
Tu imi dai doar vesnicia, fara planset fara gand,
Ea imi da fruntea pe buze, imi da lacrima curgand.
Imi da ura si pedeapsa, ma iubesti si m-alunga,
Plange, bleastama, se roaga ca blestemul sa m-ajunga,
Apoi imi da trup divin, ma hraneste cu pacat
Si o las sa muste viata dintr-un trup prea sfasiat.
Ma saruta cu-a ei sani daca-i spun cat o iubesc.
Zambetu-i imi este rime, iar oftatul cant ceresc.
Moare clipa dupa clipa cand in piepturi n-avem cer.
Sub a ei dojana dulce ea imi da si ce nu sper.
Daca fuge iar de mine eu o chem ca sa imi cante;
Cadem iara trup pe trup si cuvant peste cuvinte.
Mi-e visare si durere, inger, paine si pamant,
Lut de viata si placere, dar mai mult imi e cuvant.
Ii sunt partea rea din mine. Ma iubeste intelept.
Imi da tot ce vrea a tine, daca stiu unpic s-astept.
Astept clipa ce-o aduce din regret si din tacere.
Retraire eu astept. Astept viata si durere.
 Vant soptit imi da chemare, dragostea imi da credinta.
 Tot ce nu este traire, ti-o dau tie-n nefiinta.


Golurile ei din craniu parca-n ochii mei inteapa.
Printre dinti lasa un scrasnet ce un gand vrea sa inceapa.
Se ridica doamna mortii, sprijinindu-se in coasa.
Nici o vorba nu imi spune, doar cu-n deget, semn imi lasa.

Marcel Cimpeanu
 Medias 27.01.2012

A iubi sau a nu iubi

    E plin internetul de declaratii de dragoste, de peozii pline de amor si de cuvinte dulci gratuite.
    Ce usor iubesc unii. Isi declara iubirea ca intr-o declaratie de avere. Vad dragostea ca pe un document cu parti contractante si clauze. O fac cadou, o cer ca un drept si o trateaza ca pe o valoare. O dau la schimb. Toti acestia iubesc fara lacrimi si nu vad in iubire decat un cuvant inaltator, dar nici la nivelul cuvantului nu se ridica. Pun cuvantul inaintea tacerii. Spun multe grabindu-se parca sa taca. Ei cred ca iubesc.
    Eu am invatat sa ascult tacerea.
    Daca tacerea ei nu imi foloseste la nimic, nici cuvantul ei nu imi va folosi.
    Cred doar cuvantul care se intalneste cu sufletul. Acolo nu e minciuna. Cred cuvantul care face ce ii cere sufletul, pazindu-si inima si imbratisand pe cel ce crede in ea si ador cuvantul care nu ma judeca si care nu ma numara printre ceilalti.
    Mintea cand rataceste o opreste citire, mania cand se porneste o preste cantecul, pofta cand se aprinde o opreste durerea, durerea este stinsa de iubire. Iubirea alunga frica.
    Dar iubirea ce este?
    Este vant de dor, intalnire de vise, trup de flori si furtuna, tunet de durere si flacara de iad, toate adunate-ntr-un sarut.
    Nu poti iubi decat daca te faci foc si arzi tot.
   

Aparentele ca mijloc de comunicare

    Aparentele pot fi create si involuntar. Atunci ele ne arata asa cum am vrea sa fim.
    Aparentele sunt de multe ori ceea ce percep altii ca suntem, noi creeand aparentele in mod involuntar.
    Aparentele inteligent creeate pot salva oamenii de panica. Pot salva vieti.
    Aparentele sunt de cele mai multe ori, in viata de zi cu zi, stangaciile noastre in comunicare. Ele pot fi si masti ce le purtam pentru ca ne iubim semenii. Nu vream sa-i intristam, vrem sa-i inveselim, sau pe Ea, vreau sa o stiu fericita chiar daca sunt suparat din te miri ce motive, pentru care nu are nici o vina.
    Aparentele pot fi un mijloc de a salva situatia in care te afli fara voia ta.
    Prin aparente putem salva onoarea cuiva, chiar daca nu merita, daca esti omul care nu judeca pe nimeni si incearca sa faca bine.
    In spatele aparentelor nu suntem cu totii la fel; aparentele pot insemna de multe ori modestie.Zambetele impuse pot insemna si "nu suntem violenti".
    Viata fara aparente ar fi urata si tacuta.
    Politeturile gratuite pot insemna si "iti dai seama cum te-as respecta pe tine?".
    Pot fi, intr-adevar, mantii protectoare fata de aruncatorii de cuvinte.
    Aparentele ma mai ajuta sa ma compar cu altii fara sa judec pe nimeni.
    Deci aparentele nu ar trebui sa supere pe nimeni, decat adevarul din spatele unor aparente.
    Aparentele, la femei, pot avea ca scop doar scoaterea in evidenta a frumusetii. Acestea sunt aparente aparte. Acelea care, noua barbatilor, ne plac la nebunie. Nu i-am spus iubitei niciodata sa nu se fardeze sau sa nu se rujeze. Nu se face mai frumoasa decat este. Dar apare ceva ce imi arata ca nu am ochi sa vad cat e de frumoasa. Acele aparente imi deschid ochii. Si spun"Doamne cat e de frumoasa!'. Si o privesc mut: "Tac in aparenta, dar priveste-mi ochii !".

Aparentele ca metoda de a fi

Aparentele sunt ceea ce unii oameni creeaza prin cuvinte. Nu prin gesturi si haine. Cu astea doar acopera.
Cuvintele, da, cuvintele lor creeaza aparente, printr-o insiruire de demonstratii false si minciuni, care au menirea de a arata ceea ce nu sant. Cu cat se straduiesc mai mult cu atat vor arata mai neclar ceea ce nu vor fi niciodata si, continuand, treptat, blurul dispare.
Atat timp cat nu si-au uzat prea mult metodele de cuvinte, sant in aparenta ceea ce incearca sa demonstreze ca sant.
Nu ai auzit pe nimeni niciodata spunand "eu insel", "mint" sau "parvin prin orice mijloace". De ce ? Pentru ca lumea e impartita in oameni si in cei ce reusesc sa para oameni prin creearea aparentelor.
Unii sunt reali, altii doar in aparenta oameni.
Cand aparentele se naruie, ei se ascund in spatele altor aparente, ramanand mereu umbre de om.
In aparenta sunt ca noi, dar in realitate sunt suflete schiloade ce traiesc purgatoriul pe pamant.
Cand vezi pe cineva dincolo de aparente fa-te ca n-ai vazut nimic. Nu-l mai chinui si tu ! Daca poti, ajuta-l discret sa devina om.

Aparentele ca metoda de a fi

    Aparentele sunt ceea ce unii oameni creeaza prin cuvinte. Nu prin gesturi si haine. Cu astea doar acopera.
    Cuvintele, da, cuvintele lor creeaza aparente, printr-o insiruire de demonstratii false si minciuni, care au menirea de a arata ceea ce nu sant. Cu cat se straduiesc mai mult cu atat vor arata mai neclar ceea ce nu vor fi niciodata si, continuand, treptat, blurul dispare.
    Atat timp cat nu si-au uzat prea mult metodele de cuvinte, sant in aparenta ceea ce incearca sa demonstreze ca sant.
    Nu ai auzit pe nimeni niciodata spunand "eu insel", "mint" sau "parvin prin orice mijloace". De ce ? Pentru ca lumea e impartita in oameni si in cei ce reusesc sa para oameni prin creearea aparentelor.
    Unii sunt reali, altii doar in aparenta oameni.
    Cand aparentele se naruie, ei se ascund in spatele altor aparente, ramanand mereu umbre de om.
    In aparenta sunt ca noi, dar in realitate sunt suflete schiloade ce traiesc purgatoriul pe pamant.
    Cand vezi pe cineva dincolo de aparente fa-te ca n-ai vazut nimic. Nu-l mai chinui si tu ! Daca poti, ajuta-l discret sa devina om.

Ce sa aleg ?

    Dupa primul meu articol pe primul meu blog au aparut si primele probleme.
    Am aflat ca in materie de blog sunt incepator ! Asta o stiam. Problema e ca am ales Blogspot. Am aflat ca alegand blogspot am facut ce fac majoritatea incepatorilor, ca de fapt era mai bine daca alegeam worldpress-ul. Am intrebat daca este ceva si mai bun decat worldpress-ul, daca tot schimb, sa sar peste faze ca nemtii dupa al doilea razboi mondial. Am primit exemple.
    Problema acum este ce sa aleg?
    Situatia in care ma aflu imi aduce aminte de un monolog care suna cam asa:
    In ziua de azi telefoanele celulare au ajunt niste telefoane foarte performante. Pe langa faptul ca sant niste telefoane foarte performante, au ajuns sa fie in acelasi timp si aparate foto foarte performante, sa nu mai vorbim de faptul ca sunt si camere video foarte performante.
    Aparatele foto sunt si ele foarte performante, dar au ajuns sa fie in acelasi timp si telefoane foarte performante, sa nu mai vorbim de faptul ca sunt si camere video foarte performante.
    Camerele video au ajuns camere video foarte performante, dar sant in acelasi timp si celulare foarte performante, sa nu mai vorbim de faptul ca pot face fototgrafii foarte performante.
    Ce sa-mi cumpar ?
    In ziua de azi prietena a ajuns sa fie o foarte buna iubita. In acelasi timp este si o foarte buna amanta dar si o foarte buna sotie.
    Amanta este o foarte buna amanta dar si o foarte buna prietena. Sa nu mai vorbim de faptul ca e o foarte buna sotie.
    Sotia este o foarte buna sotie dar si o foarte buna prietena. Sa nu mai vorbim de faptul ca este o foarte buna amanta.
    Si acum va intreb; ce sa-mi iau ?
   
   

Turnul Inclinat

Nu stiu alti medieseni cun sunt, dar eu, de cate ori vad turnul Trompetilor, turnul din mijlocul sufletului meu, il vad de fiecare data altul.
Voi a-ti spune "vazut cu alti ochi". Nu vreau sa folosesc metafore "uzate". Il vad cu aceeasi ochi de fiecare data. Dar de fiecare data imi spune ceva nou, ca un om.
Va mai spun ca este viu. Tot timpul se misca. Nici nu poti altfel sa-l vezi ca fotograf, cand cauti unghiul cel mai potrivit. Te misti, se misca si el.
E cateodata inclinat sa pozeze, altadata inclinat sa te vada. Ca un om.
Daca te apropii de el, creste in sufletul tau. Daca te indepartezi, se intristeaza in umbra. Ca un om.
Seara pare ca asculta, se imbraca in tacere si pare trist. Ziua saluta si primeste saluturi. Are inclinatia lui, ca noi toti dar nu se apleaca niciodata.
Pentru unii este doar pe locul opt ca inclinatie, din lume. Eu mai stiu ca in jurul lui mi se invarte orizontul si pamantul. Ca imi iau timpul din el si la iubirea ce ma ingenuncheaza imi raspunde cu povata strabunilor.
E mai mult decat istorie. Si e mai mult decat om pentru ca il gasesc intotdeauna cand am nevoie de el.
Ma simt drept si statornic precum turnul trompetilor.
El cu muzica neauzita de nimeni, a trompetilor, este simbolul bloggului meu.

Sper sa va inclinati asupra scrierilor mele si sa ramaneti statornici in tot ce faceti. Doar atunci veti auzii cantul trompetilor.
Aici ve-ti gasi imagini, oameni si trairi. Stiri si evenimente vazute prin ochii mei. Chiar lucruri simple dar pline de trairi si, de ce nu de comic. Turnul vegheaza peste scena noastra in care facem nebunii, de multe ori doar ca sa traim mai intens.
Ve-ti gasi aici pareri despre oameni pe care ii cunosc, intamplari si obiceiuri. Lucruri bune sau rele. Umane.
Ma ve-ti gasi pe mine. Dar in primul rand vreau sa va gasiti pe voi.
Eu inca ma mai caut.
Turnul meu e inclinat si spre poezie:

Turnul Trompetilor

Inaltat in umbra vremii din a omului vointa,
Lung si inclinat spre soare, e simbolul de credinta.
Din Biserica se-nalta ca un vis al altor vremi,
Iar in umbra lui batrana existenta tu ti-o cerni.

Nu il simti in trecatoarea clipa care te framanta.
El de sus priveste viata care tu nu o vezi inca.
Din istoria ce-l creste are timp sa-si miste ceasul
Iara umbra lui prelunga iti indeamna parca pasul.

Te priveste din inaltu-i printre pleoape de secunde.
Cu privirea sa de datini intelesul ti-l patrunde.
Clopotele suna veacul din tacerea lui adinca
Sa auzi cum dorm stramosii transformati in dura stanca.

E mesajul pentru maine ce trimis a fost de ieri.
Este sfatul ce asteapta s-ai taria ca sa-l ceri.
Este semnul ce-ti arata ca mai poti inca sa vezi
Unde este biruinta clipei care n-o mai crezi.

Sub vremi grele ce il poarta luce ca un juvaer.
Inclinata-i e satura fiindca tine-al nostru cer.
Si in jurul lui senvarte orizontul si pamantul
Ca in patru zari sa poata sa-si arunce vesnic timpul.

Ca sa cauti ora 'nalta tu duci mana catre fruntre
Si el gestul ti-l intoarce cu sclipiri de tigle multe.
Intorci spatele in graba ca te cheama rostul vietii
Dar din turn auzi salutul ce ti-l suna lung trompetii.

Marcel Cimpeanu
Medias 15.01.2004