O alta doamna

Te vad frica inghetata a padurii-n care tremuri.
 Luna-si bate joc de tine si-ti arunca doar blestemuri.
 Vantul rade 'ncet de neguri si ma ia-n a lui aripa.
 Zbor in mine-n plina noapte si cobor clipa de clipa.

Doamna noptii vine moarta si se-aseaza langa mine:
 -Draga eu ti-am fost consoarta toata viata, sti preabine!
 -Lasa-ma cu vorbe moarte, rece-a timpului cucoana!
 N-ai curaj a ma privii de sub neagra ta naframa.

-Cand ti-am acceptat nascarea, te-am impins in asta lume
 Mi-ai ranit orgoliul propriu c-ai uitat de al meu nume.
 Dar acuma hai cu mine. Sti. Noi doi eram vointa.
 N'are rost sa te mai chinui, vezi ce mare-i suferinta!
 Ai trait cu acele eve care toate-au fost ca una.
 Ai baut destul din ele, le-ai gustat destul minciuna.
 Ai vazut ce-ai fost aici. Doar bataia lor de joc.
 Nu vezi ca nu-si iubesc viata si sunt toate nenoroc?
 De ce sa mai sprijini umbre cu lumina ta aprinsa,
 Sa te certi cu vesnicia intr-o flacara nestinsa?
 Cine vede adevarul? L-ai pierdut, L-ai dat pomana.
 Plang cand vad ca te lasi singur amagit de-o curtezana.
 Haide lasa toate-aceste, uita de-a lor anotimpuri
 Si-o sa fim din nou tacerea, calma, dincolo de timpuri.

-Noi ne stim din viata-mi lunga, ce-i frumoasa, chiar de doare,
 Di'nainte de, pe mama, ai lasat sa-mi dea nascare.
 Sa 'ntelegi, tu lasa-ti lunga coas'a ta deoparte.
 Pune-ti creanga peste pieptu-mi sa simti inima cum bate.
 Simti? Aicea-i adevarul, cel ce-l vreau inca a da.
 Asta imi este motivul pentru care vreau a sta.

-Cum? Ma parasesti pe mine, ca sa suferi si mai mult?
 Plec, a tale vorbe vi nu mai vreau sa le ascult.
 Vei cersi tu ziua-n care sa iti iau al tau suspin!
 Cand iti vei dori mai mult, eu atuncea n-am sa vin!
 Vietuieste si iubeste, da-ti tot sufletul din tine!
 Latra-n viata catre nimeni sa primesti ce are-un caine.

-Tu nu sti, nebuna neagra, ce frumos este sa speri.
 Sa primesti cuvinte tandre pentru... numai mangaieri.
 Sa saruti frunti preagandite si sa fi privit sublim.
 Sti tu ca citesc cuvinte si in fata lor ma-nchin?
 Ca atunci cand canta struna, rezoneaza cu un gand,
 Cu o inima din care iasa lacrima curgand?
 N-ai vazut plangand vioara, n-ai vazut chitari plangand,
 Cum plang rugile-n cuvinte, cum se sfarma omu-n gand.
 Tu nu sti cum toate acestea sunt chemarea ce ma tine
 Si-mi vorbesti despre femeie, despre vorbe si suspine?

-Sentimente... imi faci greata. Uite craniul mi-l descopar;
Asta este chipul dragei, doar cuvinte il acopar.
Pietul, uite, coaste negre, sani nu are, i-o minciuna
Si spurcata de cuvant este e vesnic a ei gura.
N-are suflet, fara mila-i, si mereu fara de lege,
N-are ochi ca sa te vada, nici voita de-a'ntelege.
E blestem si suferinta, e nimic, citeste-ti cartea,
Uite unde-o sa ajungi, e finalul, este moartea.

-Moarte, tu mi-ai dat nascare. Acum ea imi da doar viata.
Dute-n lumea mea uitata si mai lasa-ma'n speranta.
E minciuna mea cea dulce.Cu saruturi sani imi iau.
Buze vi imi dau crezare si in ochi aprinsi ma dau.
Rad sub gene, mor in vise si renasc intr-un alint
Cand ma bucur de cuvantul ce-l ador ca sa ma mint.
Tu imi dai doar vesnicia, fara planset fara gand,
Ea imi da fruntea pe buze, imi da lacrima curgand.
Imi da ura si pedeapsa, ma iubesti si m-alunga,
Plange, bleastama, se roaga ca blestemul sa m-ajunga,
Apoi imi da trup divin, ma hraneste cu pacat
Si o las sa muste viata dintr-un trup prea sfasiat.
Ma saruta cu-a ei sani daca-i spun cat o iubesc.
Zambetu-i imi este rime, iar oftatul cant ceresc.
Moare clipa dupa clipa cand in piepturi n-avem cer.
Sub a ei dojana dulce ea imi da si ce nu sper.
Daca fuge iar de mine eu o chem ca sa imi cante;
Cadem iara trup pe trup si cuvant peste cuvinte.
Mi-e visare si durere, inger, paine si pamant,
Lut de viata si placere, dar mai mult imi e cuvant.
Ii sunt partea rea din mine. Ma iubeste intelept.
Imi da tot ce vrea a tine, daca stiu unpic s-astept.
Astept clipa ce-o aduce din regret si din tacere.
Retraire eu astept. Astept viata si durere.
 Vant soptit imi da chemare, dragostea imi da credinta.
 Tot ce nu este traire, ti-o dau tie-n nefiinta.


Golurile ei din craniu parca-n ochii mei inteapa.
Printre dinti lasa un scrasnet ce un gand vrea sa inceapa.
Se ridica doamna mortii, sprijinindu-se in coasa.
Nici o vorba nu imi spune, doar cu-n deget, semn imi lasa.

Marcel Cimpeanu
 Medias 27.01.2012