A'ceput cu-n mic alint. Apoi vântul s-a'ntetit.
Frunză crengii se'nfioara, căutând spre asfințit.
Soarele, încet, se pierde în culori duse de vânt,
Unde apele Tarnavei, leagă cerul de pământ.
Își întind înalte dealuri, unbre lungi, peste oraș.
Iat'o patimă de datini; visătorul Mediaș.
Din păduri, îi fac mătănii, crengi întinse-a plecăciune.
Văd orașul cum visează la a timpului minune.
E-o pictură de Dali, cu străzi strâmbe și cu case
Colorate și gândite, straja timpului rămase.
Printre străzi bătute-n piatră, curge răul de asfalt.
În piață milenară, stau clădirile la sfat.
Pe sub pașii noștri repezi și mereu grăbiți de viață,
Se-adanceste'ncet trecutul și bătrână lui povată.
Trec căruțe colorate, zumzăind cu mult mister.
Mestecând numai jăratec, le trag caii lor de fier.
Se aud cantind trompeții, ceasul turnului, spre zări.
Ca o sama de cuvinte, porumbei's căutări.
S-a topit de mult tăcerea, vie-ascunsă-n felinare.
Nu mai are torțe ceasul, să-l citim din depărtare.
Supărat de-atâtea blocuri, scoate piept, zidul cetății.
Multe limbi, puse-n biserici, bat în clopotele vieții.
Doi iubiți, uitând de lume, pe o bancă se săruta.
Trei chitări și două fete, la un colț de stradă cântă.
Turnul stă și îi ascultă, în secundă lui cea mare.
Chiar de-i înclinat de vreme, se înaltă în picioare.
E-o minune pentru cine, către el venind, privește.
Ca stejarul din pădure, el tot crește, crește, crește.
Cum să nu se'nalte mândru, când ne vede la un loc,
Și aude-n glasuri multe, faine, cântecele folk.
Noaptea, cerul ce coboară, ne privește cu sclipiri.
Sub luminile din parcuri ne găsește regăsiri.
Fiecare stradă este cânt din viață ei trecută.
Doi bătrâni se-opresc o clipă și îmi păr că le ascultă.
Sub biserica bătrână, câțiva tineri, stau pe trepte,
Ascultând ce frumos cântă, trei chitări și două fete.
Noaptea, peste tot stăpână, vinde stelele la vrac.
Din frumoasă mea de luna, a mușcat un vârcolac.
Casele, cu-oblonuri mari, ce par farduri de mirese,
În secret, le țin isonul râsetelor de la mese.
Pictor, rătăcit, pictează pe-a lui pânză, o femeie.
Un poet, așează-n versuri preaiubita lui idee.
Ceasul turnului oftează. Timpul stă să mai aștepte,
Cât în Medias mai cântă, trei chitări și două fete.
Marcel Cimpeanu
Medias 09.09.2012
Din păduri, îi fac mătănii, crengi întinse-a plecăciune.
Văd orașul cum visează la a timpului minune.
E-o pictură de Dali, cu străzi strâmbe și cu case
Colorate și gândite, straja timpului rămase.
Printre străzi bătute-n piatră, curge răul de asfalt.
În piață milenară, stau clădirile la sfat.
Pe sub pașii noștri repezi și mereu grăbiți de viață,
Se-adanceste'ncet trecutul și bătrână lui povată.
Trec căruțe colorate, zumzăind cu mult mister.
Mestecând numai jăratec, le trag caii lor de fier.
Se aud cantind trompeții, ceasul turnului, spre zări.
Ca o sama de cuvinte, porumbei's căutări.
S-a topit de mult tăcerea, vie-ascunsă-n felinare.
Nu mai are torțe ceasul, să-l citim din depărtare.
Supărat de-atâtea blocuri, scoate piept, zidul cetății.
Multe limbi, puse-n biserici, bat în clopotele vieții.
Doi iubiți, uitând de lume, pe o bancă se săruta.
Trei chitări și două fete, la un colț de stradă cântă.
Turnul stă și îi ascultă, în secundă lui cea mare.
Chiar de-i înclinat de vreme, se înaltă în picioare.
E-o minune pentru cine, către el venind, privește.
Ca stejarul din pădure, el tot crește, crește, crește.
Cum să nu se'nalte mândru, când ne vede la un loc,
Și aude-n glasuri multe, faine, cântecele folk.
Noaptea, cerul ce coboară, ne privește cu sclipiri.
Sub luminile din parcuri ne găsește regăsiri.
Fiecare stradă este cânt din viață ei trecută.
Doi bătrâni se-opresc o clipă și îmi păr că le ascultă.
Sub biserica bătrână, câțiva tineri, stau pe trepte,
Ascultând ce frumos cântă, trei chitări și două fete.
Noaptea, peste tot stăpână, vinde stelele la vrac.
Din frumoasă mea de luna, a mușcat un vârcolac.
Casele, cu-oblonuri mari, ce par farduri de mirese,
În secret, le țin isonul râsetelor de la mese.
Pictor, rătăcit, pictează pe-a lui pânză, o femeie.
Un poet, așează-n versuri preaiubita lui idee.
Ceasul turnului oftează. Timpul stă să mai aștepte,
Cât în Medias mai cântă, trei chitări și două fete.
Marcel Cimpeanu
Medias 09.09.2012
